Drumul ocolit
„Dumnezeu a dus poporul pe un drum ocolit, prin pustie, spre Marea Roșie.” (Exodul 13:18)
Din Egipt spre țara Canaanului, drumul cel mai scurt era vechiul drum comercial care trecea prin ținutul filistenilor. Cu toate acestea, Dumnezeu Și-a condus poporul pe un alt drum. De ce a făcut aceasta? Pentru că, pe acest drum ocolit, poporul ales avea să cunoască într-un mod atât de bogat și minunat mâna puternică a lui Dumnezeu, slava Lui și dragostea Sa față de ei, într-un fel în care nu ar fi putut să le experimenteze altfel.Dumnezeu i-a trecut prin Marea Roșie, iar acolo li s-a descoperit judecata lui Dumnezeu asupra poporului și asupra împăratului tiran. Apele amare de la Mara au devenit bune de băut. Când le-a fost sete, Dumnezeu a făcut să izvorască apă din stâncă. Când le-a fost foame, Dumnezeu le-a dăruit carne și pâine chiar și în pustie.
Și pe noi Dumnezeu ne-a condus uneori pe drumuri ocolite. A făcut aceasta pentru ca și noi să ne recunoaștem dependența și slăbiciunea și să vedem mâna Lui puternică. Dumnezeu ne-a scos și pe noi din mari necazuri, ne-a întărit în suferințele noastre, ne-a dăruit vindecare în bolile noastre și, în singurătatea noastră, ne-a fost alături de nenumărate ori. Aceste drumuri ocolite ne-au învățat să-L cunoaștem. Să nu ne temem de aceste încercări! Credința în Dumnezeu nu este o garanție că vom fi feriți de asemenea drumuri, dar ne dă siguranța că Hristos merge împreună cu noi chiar și prin încercările drumurilor ocolite ale vieții. El poate transforma chiar și pustia într-o grădină a Sa. Își arată minunile. Ne întinde o masă înaintea vrăjmașilor noștri. Deschide o cale prin ape și ne conduce din moarte la viață. El ne „înarmează” pentru lupta împotriva păcatului, pentru ca să ne conducă în Țara Promisă, la mântuirea cerească. Amin.
RUGĂCIUNE: Binecuvântat să fii, Dumnezeul meu, pentru că mă însoțești pe toate drumurile vieții mele. Poate că uneori merg spre țintă pe drumurile ocolite ale încercărilor, dar îmi dă putere faptul că lumina curată a Cuvântului Tău mă călăuzește întotdeauna. În rugăciunile mele îi aduc înaintea Ta pe cei în ale căror inimi s-a stins lumina credinței și a speranței. Cercetează-i cu harul și cu purtarea Ta de grijă! Amin.